Avem un tocilar in Giurgiu!
Aveti un cutit, o foarfeca sau un topor care nu mai taie? Puteti apela la un tocilar... Nu la acea persoana care invata lectiile pe dinafara, in mod mecanic, ci la persoana care se ocupa cu ascutirea instrumentelor taietoare. Un astfel de tocilar a poposit la Giurgiu tocmai din Teleorman.
El a venit cu tocila, instrumentul de care isi mai aduc aminte doar bunicii. Cine a auzit de meseria de tocilar? Cu siguranta nu tanara generatie. Pentru cei care nu stiu, tocilarul este persoana care se ocupa cu ascutirea instrumentelor de taiat, din pacate o meserie uitata de multi, dar inca practicata.
Tocilar este si Marian Sandulescu, care a venit tocmai din Turnu Magurele la Giurgiu, impreuna cu tocila mostenita de la tatal sau, pentru a scoate un ban din ascutirea cutitelor, foarfecelor si a topoarelor.
Cu o potcoava, o roata de car si o pedala din lemn, Marian Sandulescu colinda toate strazile din oras in speranta ca va atrage atentia si asa … va strange si bani la portofel.
Sta de ceva vreme prin Giurgiu in cautare de clienti si spune ca nu are de gand sa plece asa curand.
Vazandu-l pe nea Marian cum lucreaza, va veti da seama ca stie meserie. Daca il intalniti, chiar daca nu aveti nimic de ascutit, va puteti opri macar o clipa pentru a admira o meserie data uitarii de mult… meseria de tocilar.